Cu greu s-a putut respira într-una dintre serile trecute în clubul IQ din Instanbul. Inna a avut un concert, iar turcii au dat buluc s-o vadă pe cântăreaţa lor preferată.
Cu câteva ore înainte de venirea artistei, turcii deja formau o coadă lungă de câţiva zeci de metri la intrarea în club nu pentru a lua un bilet, toate fiind vândute cu ceva timp înainte, ci pentru a prinde un loc cât mai aproape de scenă.
Odată ce Inna şi-a făcut apariţia, fanii ei au dat năvală spre scena minusculă amplasată în capătul ringului de dans. A fost nevoie de forţa a patru bodyguarzi mari cât muntele pentru a ţine la distanţă dragostea fanaticilor turci care au aproape că au sufocat-o pe Inna cu isteria lor.
Cu greu cei doi dansatori s-au putut desfăşura cu mişcările lor, iar Inna a zâmbit mai mult forţat fiind în mai multe rânduri speriată de apropierea mult prea mare a simpatizanţilor turci care doreau cu orice chip să danseze lângă ea pe scenă.
La final, le-a mulţumit celor prezenţi în limba turcă şi i-a răsplătit pe câţiva cu poze alături de ea.
Alex Mazilu